marți, 16 mai 2017

ZIRIDAVA - 2000 DE ANI (M.136-140)



Set întreguri poștale emis în 1978 cu ocazia împlinirii a 2000 de ani de la întemeierea cetății Ziridava, monocrome, albastru respectiv brun-roșcat, marcă fixă de 30 bani cu stema județului Arad, cod 0167/78, 0168/78, 0169/78, cd.11160, necirculate.





luni, 16 ianuarie 2017

MONEDE … DIGIPAK



Amatorii/consumatorii de muzică în format audio CD sunt familiarizați cu  formatele  în care sunt prezentate cd-urile și anume jewel case (cea mai frecventa), digipak, digisleeve, digibook, mediabook, mini LP sleeve, etc.
Ei bine, iată că Banca Centrală din Luxemburg s-a gândit să folosească una dintre aceste forme de packaging ( și anume digipak) la ambalarea (ca sa zic așa) a unor seturi  de monede euro cu monede de circulatie din primul an de emisiune al fiecărui stat membru în zona Euro.
În numismatică, formele cele mai frecvente de prezentare a monedelor sunt:  în capsule, etui, folii, rame (cartonașe), albume, tăvițe ș.a.m.d. Iată că acum avem și monede în format digipak.


Surse:
         -Forumul numismatic

luni, 13 iunie 2016

GRAFFITI ... NUMISMATIC



Arad, Faleza Mureșului,  Baza "Constructorul"  2016.



sâmbătă, 1 noiembrie 2014

ARAD – Carti postale multimedia (M 96-97)



Imi propun in cele ce urmeaza sa va prezint doua carti postale multimedia realizate in cadrul proiectului „Promovarea Turismului Arădean prin Circuite Culturale”, proiect finanţat de Uniunea Europeană prin REGIO si derulat incepand cu anul 2010 pe  perioada de 3 ani.

Obiectivul general al proiectului a fost acela de a promova produsele turistice specifice culturale ale judeţului Arad, sub formă de circuite cultural-turistice. Acest lucru s-a concretizat prin crearea a trei trasee turistice şi promovarea lor prin instrumente specifice de marketing. Cele trei circuite turistice sunt: „Drumul Vinului”, „Pe urmele istoriei arădene – un circuit al cetăţilor, siturilor arheologice şi al ansamblurilor arhitecturale” şi „Descoperă pacea sufletească – un circuit cultural, spiritual şi ecumenic”.

Printre altele ( pliante, postere A2, ghiduri turistice însoţite de hărţi turistice),  în cadrul proiectului s-au realizat si 15.000 de cărţi poştale însoţite de DVD-uri turistice, cate 5000 pentru fiecare circuit promovat in parte.



SURSE:   - C.J.A.
                
                - www.rrapl.ro

Aradul de ieri in cateva carti postale ... IV

ARAD – Bulevardul Republicii (M 92)
Editor: Ed. OSEDT
Obs: circulata -21.07.1980

ARAD – Catedrala Catolica (M 93)
Editor: Ed. OSEDT
Obs: circulata -10.06.1979

ARAD – LIPOVA-GHIOROC-MONEASA (M 94)
Editor: Ed. OSETCM
Obs: circulata -17.11.1977
Stampila speciala  alegeri pentru consiliile populare  din 20 noiembrie 1977

ARAD – Vedere (M 95)
Editor: Ed. OSEDT
Obs: circulata -01.11.1971




duminică, 23 martie 2014

FALSE MONEDE ROCK’N’ROLL



Dupa cum reiese si din numele blogului pe care va aflati, una dintre ariile mele de colectionare o constituie monedele rock’n’roll.Puricand ca de obicei portalurile de licitatii, am dat peste dracovenia pe care m-am decis sa v-o prezint astazi si anume “1982Beatles Commemorative Mexican 50 Peso Coin”.

La inceput am fost pana peste poate de incantat, dar luand la puricat Krause, ia-o de unde nu-i.Acuma ori m-am tampit eu si nu mai stiu sa caut nici macar intr-un amarat de Krause, ori e ceva in neregula cu piesa asta .Intr-adevar, se vad de la o posta urmele de tooling de pe avers, unde in locul stemei Statelor Unite Mexicane, apar efigiile celor patru Beatles.
Piesa respectiva ar intra cu success la categoria monede transformate daca nu ar fi fost  prezentata sus si tare ca si “genuine”:This is a genuine 1982 Mexican Government issued legal tender 50 Peso coin of the Beatles Group”.Cautand mai pe indelete pe portalul respectiv, am constatat ca respectivul mai are cateva minunatii, inca doua “comemorative” Beatles ba chiar si o comemorativa (sic) Metallica, binenteles toate fiind emise de oficilialitatile mexicane ca “legal tender”: “This is a genuine 1982 Mexican Government issued legal tender 50 Peso coin of the Metallica Group”.De fapt toate au fost manufacturate prin modificarea banalei piese de 50 de peso 1982 (KM# 490), reprezentand zeitatea azteca Coyolxauhqui si emisa in 222,890,000 de exemplare de banca centrala mexicana.Formatul relativ mare (35mm) o preteaza la a fi mai usor modificata.

De fapt, analizand ce piese are respectivul la vanzare pe ebay si anume 99% Beatles memorabilia, se prea poate ca individul nici sa nu stie ce vinde de fapt, orice medaliuta sau jeton pe felie fiind automat catalogat ca si “coin”.


sâmbătă, 21 decembrie 2013

COLECTZII.RO DE VANZARE


Conform unui email primit recent, site-ul Colectzii.ro este de vanzare.Ma apuca nostalgiile cand ma gandesc ca de pe respectivul site de licitatii mi-am facut primele achizitii online in materie de numismatica si cartofilie.Pe vremea aceea, incepator fiind, nu cunosteam pe nimeni in domeniu si nu aveam deloc incredere in a cumpara de pe Okazii.ro.Despre Ebay, Delcampe si alte cele de prin alte parti, nici nu visam la vremea aceea.Era singurul site de licitatii autohton axat doar pe  obiecte de colectie (a aparut mai tarziu si Antiqbid.com) si asta pentru mine era o garantie de seriozitate in plus, avand reticente a cumpara monede si alte colectibile din locuri unde le puteai gasi alaturi de, sa zicem, castraveti si lenjerie de dama.S-a tot discutat despre necesitatea existentei unor site-uri autohtone de licitatii axate doar pe obiecte de colectie ca si alternative la mamutul Okazii ( despre epigonii Tocmai si Mercador nici nu merita sa amintesc), de aceea sper ca acest pas sa nu insemne si inchiderea  Colectzii.ro. Vom vedea dupa 31 decembrie.

sâmbătă, 17 august 2013

ROMANIAN ELONGATED COINS: BRUKENTHAL




Aflându-mă în Sibiu pentru cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului ARTmania, n-am ratat ocazia de a face încă o vizită la Muzeul Brukenthal şi de a-mi achiziţiona de la automatul din curtea muzeului, două mostre de elongated coins, reprezentând stema oraşului, respectiv blazonul familiei von Brukenthal.
Spre deosebire de alte meleaguri, în România nu se folosesc monede de circulatie ca şi materie primă (chestie de legislatie), ci ţi se oferă o pastila de alamă şi un jeton pentru activare.Ce a ieşit, vedeţi mai jos.